Da, ce vedeți mai sus, adică un Ferrari 430, stă în garajul unui deputat. Din Parlamentul României, să ne înțelegem. Ce contează că omul trăiește numai din salariul de deputat, deși, teoretic, trebuie să plătească un leasing de măcar 10.000 de euro lunar pe mașina asta colosală?
P.S. Un indiciu despre cine e deputatul, aici.
Tocmai am încheiat (de citit) un text al Ioanei Lupea, care ne anunță că viitorul șef al PDL va fi Vasile Blaga sau un agreat al lui. Dacă vreți să vedeți argumentele alegerii, citiți textul. Oricum, ele nu-s politice, ci pragmatice. Pe scurt, Blaga va fi lider pentru că se are bine cu toată lumea, din toate partidele. Și cam atît. Eu m-am plictisit rău de placa asta cu Blaga care se are bine cu toți. Mai ales că nu am înțeles la ce mă ajută asta pe mine, un fraier care încă mai crede că Blaga e acolo ca să facă politică pentru bobor, nu pentru ginere și pentru prietenii de la Mediaș care-l împrumută cu sute de mii de euro. Deci: cine știe în ce constă geniul politic al lui Blaga să-mi spună și mie. Insist! Nu mă lăsați în neagra ignoranță, dau și eu un rachiu înainte de prînz cui mă ajută, buldogii știu de ce.
Are și PSD-ul blondele lui, chit că nu-s la fel de vizibile ca alea de la PDL. Dar, cu siguranță, sînt la fel de pragmatice. Uite, de exemplu, Manuela: spre deosebire de blonda PDL, bărbatul ei s-a oprit doar la postul de parlamentar după ce a trecut pe la cîrma Ministerului Transporturilor. Și, tot spre deosebire de noua șefă a PDL București, blonda din PSD își produce singură banii. Și nu e vorba decît de aproape un milion de lei anual, din activități notariale.
Azi e ziua ei. Îi urez la mulți ani și îmi cer scuze că m-am prins abia spre sfîrșitul zilei. Oricum, ea știe că mai fac greșeli în relația cu ea, deci nu va fi surprinsă că eram cît pe ce să uit de ziua ei. Pup!
… vă înșelați! Neah, avem om acolo! Și nu pe oricine. Iată-l:
Ultimul intrat pe lista selectă a ‘telectualilor cu portofoliu care se fac de băcănie în public este Teodor Baconschi. Care, sigur știți, a zis așa duminică, înainte să o voteze pe Elena Udrea la șefia PDL București: “Eu, Elena, sunt foarte bucuros sa lucrez cu tine. Trebuie sa faci eforturi monumentale ca sa nu cazi sub farmecul tau, in calitate de coleg. Esti inteligenta, esti frumoasa, esti tenace, ai anduranta la mediul general dezgustator al politicii romanesti si nu te deranjeaza vecinatatea oamenilor de valoare, ceea ce inseamna ca vei putea face cu oricine echipe de valoare si PDL are probabil nevoie de acest lucru.” (de aici)
Pentru un alt coleg ‘telectual al lui Baconschi, fostul ministru al Culturii Theodor Paleologu, sursa de excitație era alta. Un bărbat, de data asta. Să cităm iarăși: “Este foarte important să ne concentrăm pe munca de definire doctrinară, pentru că avem o problemă din cauza alianţei cu PSD (…) şi pentru că succesul nostru e în mare măsură datorat unei persoane, care e persoana preşedintelui. Tocmai de aceea e o mare provocare pentru noi să fim la înălţimea acestui noroc care a căzut peste noi. E o pleaşcă de care trebuie să fim conştienţi. Lucru acesta nu se mai întoarce aşa uşor, să ai pe un Băsescu care îţi ridică poporul şi te aduce la putere prin charisma lui. (…) Suntem unde suntem, în mare măsură graţie charismei unui lider politic care nu e etern şi căruia nu trebuie să-i tăiem noi craca de sub picioare.” (sursa)
Ceva mai puțin erotizant și erotizat, un alt fost ministru de Externe, liberalul Cioroianu, a făcut carieră cu prostiile pe care le-a spus. De la închisorile pentru mailați în Egipt la un “good point!” bine plasat regelui Juan Carlos al Spaniei și la un subtil “yes, of course!” pentru Condoleeza Rice, Adi Cioroianu a strîns o colecție frumușică (vezi aici).
Ultimii doi, din fericire pentru ei, nu prea mai au ocazia să se exprime oral ca politicieni, deci e de presupus că vor avea suficient timp să se gîndească la ce scriu, ca ‘telectuali. Dar Baconschi e abia la început. Iar Elena strălucește foarte tare ca s-o poată ignora.
Nu se poate, nene, ca în cîteva zile să dai de cîteva ori aceeași piesă răscunoscută. Nu că “Smoke on the water” sau nu mai știu ce de la Nirvana n-ar fi de ascultat, da’ parcă e prea simpl(ist)ă rețeta asta: dăm în heavy rotation oldies but goldies ca să atragem toți nostalgicii cu chelie, toți corporatiștii tunși din necesități de regulament intern și toate țațele care cred că rock-ul e un fel de lăbăreală dulceagă care îi dă coolness la personalitate, fată! Și, băi, ăia de la Rock FM, nu mai difuzați, băi, Status Quo cu eternul “In the army now”, că fac icter. Dacă m-aș lua după rețeta voastră, mîine aș putea să-mi fac și eu radio de rock. Dar mai bine nu, că e o rețetă de rahat.
P.S. M-am prins de ce sună așa nasol Rock FM: e exact ca Europa FM, doar că se ocupă numai de rock. Bașca, parcă au și un știrist luat de la Europa FM, ca să completeze impresia de asemănare.
Kamikaze a identificat o doamnă portocalie montată pe scaunul de șefă a BCU, printr-un concurs pe blat. Dar asta nu e tot. Citiți comentariile de aici și veți vedea o pasiune a dezbaterii cum mai rar se întîmplă în biblioteconomie:D. Aici În curînd, și un interviu cu doamna (mă rog, o tentativă, că doamna nu era pe continent)! Făcut de niște colegi de breaslă care nu au vrut să lase trecutul bibliotecarei neexplorat.
Complex lanțul trofic politico-uman în statul român: gagica deputatului William Brînză, Crenguța Didu (directoare la RAAPPS), este șefa gagicii Elenei Udrea, Virginia Mihailovici (și ea directoare), dar și șefa fiului (și el director!) Danielei Andreescu, secretar general al Guvernului.
Futu-i piramida mă-sii!
Zice un mason pe blogul Nicoletei Savin. Citez: “În mod natural, tinand cont de locul in care inculpatul Tamarjan isi aranja vizionarile de viitoare modele ale agentiei sale, unul dintre primii clienti identificati si confirmati a fost Robert Negoita, proprietarul respectivului hotel. In urma discutiilor cu unele dintre fetele carora am reusit sa le castigam increderea, inclusiv prin invitarea lor in excursii in strainatate, au mai fost confirmati ca si clienti Ionut Negoita (fratele lui Robert), Nicolaie Banicioiu si, surpriza, Victor Ponta. De altfel astept cu mare interes aparitia in ziarele din zilele urmatoare a extraselor din declaratiile fetelor ce confirma acest lucru, indicand data si locul (cu aproximatie, este adevarat, dar care sunt coroborate cu rezultatele inregistrarilor telefonice) unde au avut intalnirile amoroase cu Victor Ponta. Nu ar fi un fapt atat de grav pentru Victor Ponta (este totusi un barbat tanar, dragut si o persoana publica destul de cunoscuta) daca, la data intretinerii actelor sexuale cu respectivele domnisoare, doua dintre ele nu ar fi fost minore.” (de aici – bolduirea îi aparține Nicoletei Savin sau masonului cu declarațiile)
Pînă acum, deși postul de pe blogul Nicoletei Savin e vechi de aproape o săptămînă, nu am văzut știrea asta rostogolită prin alte părți. Și, deci, nici o reacție a lui Victor Ponta. Zic să-l sunăm să-l întrebăm ce crede despre povestea asta, nu? Dar mîine, că acum e tîrziu. Și, în plus, o fi încă afectat de moartea lui Păunescu.
DISCLAIMER: Atenție, acesta este un post pentru snobi intelectualiști, conține urme de lecturi din facultate și nu e generator de comentarii cu plua-n gură. Nu continuați lectura dacă nu vă recunoașteți în aceste rînduri.
Păi, cum tot beleam eu ochii la declarațiile de interese (astea pe stil nou, care conțin contractele cu statul ale titularilor și rudelor lor de gradul întîi), am avut o revelație de doi lei. Am trăit o iluminare banală: că, dacă am strînge toate declarațiile astea de interese într-un tablou uriaș, am constata că sistemul relațional bazat pe banii de stat poate fi configurat în mod asemănător piramidei lui Maslow, aia cu nevoile (ăia de ați trecut de disclaimer știți despre ce vorbesc). Atîta că, așa cum spun și în titlu, piramida asta cu bani de la buget nu ar fi a lui Maslow, ci a lui Măslui (cu accent pe i). Adică ar fi, ați înțeles și fără să fiu eu editura didactică și pedagogică, o piramidă falsificată. Cel puțin la vîrf. E sigur că, la bază, acolo unde stau nevoile rudimentare, ar fi cetățenii, fraierii care se grăbesc să-și plătească taxele în avans, ca să prindă discount-urile. Ăia, deci, care nici nu completează declarații de interese, pentru simplul motiv că ei nu au interese, ei sînt doar o masă de amoebe, niște licheni verzui în care ți se afundă picioarele. La vîrf, însă, așa cum s-a prins și Maslow, nu ar mai sta nici măcar ăia cu aspirații estetice sau cognitive, ci de-a dreptul unii a căror singură aspirație ar fi să se bată cu cei, puțini, de felul lor. Nu e vorba nici măcar de imorali sau de inconștienți. Ci de amorali, de aconștienți. Ziceți-le parlamentari. Sau miniștri. Ăia-s. Între arhanghelii ăștia uitați în norișorii de la vîrful piramidei și tîrîtoarele de la baza ei, toate celelalte specii intermediare și interesele lor mai mult sau mai puțin declarate. Iar deasupra de tot, liniște. Liniște de-ți țiuie urechile.